Blogul meu

Psihoterapeut pentru adulți, cupluri și copii.

Cum comunic cu adolescentul meu

Cum să fac să am discuții mai liniștite cu al meu copil?
Cum să fac să nu ne certăm atât de mult?
Îmi doresc ca sfaturile mele de părinte să nu trecă adeseori pe lângă el.

Anxietatea la copii și adolescenți

Anxietatea în anumite limite este normală și sănătoasă.
Ne protejează de pericole, ne trage semnale de alarmă pentru a ne determina să fim atenți.
Devine însă deranjantă atunci când pericolele reale nu mai există, însă ea tot prezentă este.

Singurătatea părinților de adolescenți

Ne cresc copiii sub ochii noștri!
De la micuții neajutorați asupra cărora vegheam constant, oferindu-le protecție, susținere, îndrumare, ajung la vârsta adolescenței când se desprind de noi, ne contrazic, ne resping ajutorul sau iau deseori în derâdere sfaturile noastre „demodate”.

Anxietatea la copii și adolescenți

Teama, îngrijorarea și anxietatea se manifestă în numeroase forme în cazul copiilor."Toți copiii simt diferite frici sau fobii în anumite stadii din viață, aceasta fiind o etapă normală a dezvoltării.
De exemplu, copiii mici dezvoltă o teamă de a fi separați de mama lor, cam la aceeași vârstă la care încep să se teamă de străini și de persoane noi.
Puțin mai târziu, majoritatea copiilor încep să se teamă de întuneric, iar la un moment dat pot începe să își imagineze monștri ascunși sub pat sau hoți la ușă.În prioada adolescenței, conștientizarea acută a sinelui și timiditatea devin o parte obișnuită, adesea supărătoare a procesului de maturizare. Uneori, temerile și îngrijorarea pot atinge un nivel la care devin o problemă pentru copil.Mulți adulți consideră copilăria ca fiind o perioadă lipsită de griji și responsabilități. De fapt, anxietatea este cea mai răspândită problemă a copiilor de toate vârstele. Tulburări de anxietate care pot fi diagnosticate sunt întâlnite la aproximativ unul din zece copii, deși frici de intensitate mai scăzută, dar care afectează totuși copilul, apar mult mai frecvent.Anxietatea poate interfera serios cu viața copiilor, reducându-le performanțele școlare, afectându-le prieteniile și relațiile cu familia. În unele cazuri, anxietatea din copilărie poate fi începutul unei anxietăți pe viață care poate duce la probleme mai serioase.Dacă sunteți părintele unui copil cu probleme de anxietate, nu este cazul să vă îngrijorați excesiv, anxietatea poate fi controlată dacă sunteți motivat să vă ajutați copilul.A controla anxietatea înseamnă și a vă ajuta copilul să își dezvolte încrederea în sine și un mai bun control asupra propriei vieți.Atunci când alegeți să apelați la un terapeut, este important să nu uitați că ați mers acolo cu și pentru copilul dvoastră, este bine să puneți întrebări clarificatoare atât înainte de a începe ședințele de terapie cât și după. Se stabilesc obiectivele terapiei și un plan de tratament concret și relativ structurat."Ronald Rapee, Susan Spence ș.a., editura ASCR

Activități

Grupuri de socializare și dezvoltare personalăÎn cadrul grupurilor, îmi propun să accesez resursele copiilor și să îi ajut să se descurce în situațiile dificile cu care se confruntă. Să beneficieze de un spațiu sigur în care să își poată gestiona emoțiile, să îsi comunice nemulțumirile, să observe că mai sunt copii asemeni lor care se confruntă cu frustrări și stărilor neplăcute și să își îmbunătățească
relațiile cu ceilalți.
.Grupurile de socializare se adresează următoarelor categorii de vârstă:
6-8 ani/ 8-10 ani/ 11-13 ani.
Cu fiecare grupă se lucrează diferit, exercițiile, jocurile, activitățile fiind în concordanță cu nivelul emoțional și cognitiv al copiilor.

Obiectivele:🎯 Înțelegerea si comunicarea emoțiilor proprii într-un mod asertiv- care să nu îi rănească pe cei din jur
🎯 Conștientizarea perspectivei personale și diferențierea propriei opinii de opinia celorlalți- îmi place mie însă poate ție nu îți place
🎯 Înțelegerea și comunicarea limitelor în relațiile cu ceilalalți copii/ adulți- exprim ceea ce îmi doresc dar respect și alegerea ta
🎯 Respectarea spațiului personal al fiecăruia- eu nu am chef acum, însă poate nici tu nu ai dispoziție când eu îmi doresc ceva
🎯 Cum fac față provocărilor de la școală, din societate
🎯 Exerciții de dezvoltare personală specifice fiecărei categorii de vârstăȘedințele se vor desfășura săptămânal, de la ora 17 sau 18, cu durata de 100 minute, într-un grup format din maxim 7 copii, costul fiind de 150 lei

Atelierul pentru părinți și copii „Joacă-te cu mine”– iunie 2023🎯 Exercițiile alese au scopul de a dezvolta conexiunea părinte-copil🎯 Copiii vor învăța ce înseamnă să își exprime limitele lor părinților, dar și să respecte limitele și spațiul personal al părintilor🎯 Integrarea conceptului de părinte care mă susține, are grijă de mine și este acolo să mă protejeze atunci când am nevoie🎯 Întărirea încrederii în părinte, că mă cunoaște, îmi știe nevoile și are grijă de ele.🎯 Acceptarea modului în care fiecare își petrece timpul liber și respectarea acestui fapt🎯Joaca în cadru structurat dezvoltă încrederea, oferă validare și susținere. Copiii au nevoie să se joace și părinții beneficiază de încredere și deschidere din partea lor atunci când petrec timp dedicându-se copilului.

Tabăra încrederii în forțele proprii și responsabilitățile specifice vârstei- august 2023, AzugaObiective:🎯 conștientizarea propriilor calități, limite și a resurselor🎯 însușirea unor strategii de adaptare la sitații noi și neprevăzute🎯 activități de dezvoltare pesonală, lucru în echpă, provocări și emiterea de soluții potrivite🎯 îngrijim natura, facem drumeție pe munte🎯 petrecere în costume, foc de tabară și bezele🎯 excursie la Sinaia🎯 asumarea responsabilităților zilnice: individuale și de grup.

Contact

Psihoterapeut Mioara Genoveva MahuProgramări telefonice:Luni-vineri: 10- 20Sâmbătă/ Dumincă: liber

Cum comunic cu adolescentul meu

Cum comunic cu adolescentul meu?O întrebare pe care părinții și-o adresează adesea. Ce pot face pentru ca relația noastră să fie mai puțin tensionată, mai apropiată, mai calmă și mai maleabilă? De ce faptul că a crescut implică stringent și certurile cu noi, părinții?Este foarte important modul în care am comunicat cu copilul nostru până în prezent, timpul petrecut împreună, activitățile comune și pasiunile care ne unesc. Și de acolo pornim.Dacă atunci când era mai mic, aveam un joc pe calculator sau un sport pe care îl practicam împreună, ne putem folosi de el, îl putem adapta vârstei de acum astfel încât, o dată pe săptămână să fie momentul nostru, al timpului mamă/ tată- fiică/fiu.
Este nevoie să fim curioși cu privire la activitățile pe care adolescentul le exercită cu plăcere, să cerem să participăm și noi, să fim învățați de către acesta cum procedează.
Cum reușește el în jocuri să fie atât de abil, cum de a adunat atâtea credite, cum a reușit să facă un proiect într-un anume program.
Curiozitatea noastră îi va spori încrederea în noi. Însă să o facem cu sinceritate.

Nevoile adolescentului

Adolescenții au nevoie să fie valorizați, să fie lăudați și apreciați pentru reușitele lor. Și nu doar pentru cele școlare, ci și pentru cele de gaming, sportive, gătitul în bucătarie sau curățatul casei. Au crescut, dar asta nu înseamnă că sunt adulți cu normă întreagă de curățenie, de învățat și gătit.Fac puțin din toate, dar încă au statutul de copii.
Sunt copii mari care doresc să se exprime, care doresc să fie ascultați și valorizați pentru ideile lor. Și de multe ori au idei bune, debordante, uneori prea îndrăznețe pentru mentalitatea noastră, pentru gusturile noastre.
Au nevoie să fie puțin temperați, însă nu cu forța, nu cu certuri sau impuneri. Ci discutând, apreciind ingeniozitatea și în același timp ajutându-l să vadă situația global.

Exemplul propriu

Am acasă un adolescent. Și nu demult mă confruntasem cu o situație care îmi ridicase pulsul.
Îi spun dragului meu copil că urmează să facem o vizionare a unui imobil la ora 11. Și că după amiază vom viziona altul, întru-cât căutam un loc în care să ne mutăm. Îi povestisem global despre ce este vorba, locații, etaje. Al meu minunat puști îmi zice că el știe deja care este mai bun, că primul dintre ele este soluția cea mai bună, că locația este perfectă și că nu are rost să mai vină să vadă și altceva ( nu văzuse nici unul dintre imobile la momentul discuției).
Că el are test la mate a doua zi și nu are timp mult la dispoziție. Și încearcă să mă convingă acasă că este inutil să meargă să vizioneze două apartamente. Îmi spun în minte” calm, ia-l calm căci altfel nu te va asculta și nu se va alege nimic de ziua asta”.
Il poftesc (clocotind în interior) pe canapea să discutăm nițel niște aspecte. Ne-am așezat…și îi amintesc eu de strategia aceea cu lista de avantaje-dezavantaje pe hârtie, atunci când vrei să iei niște decizii importante, că atunci când le scrii și le detaliezi îți dai seama că descoperi aspecte pe care inițial le-ai omis dar care și ele cântaresc în luarea deciziei…și că pentru a întocmi această listă trebuie să mergem în ambele locații, să privim toate detaliile și abia apoi putem face comparație între nevoile noastre și ceea ce ne oferă locul respectiv.Și cu răbdare - mai degrabă impusă decât naturală- am stat cu omulețul la discuții. Mai dădea el din cap, mai deschidea gura să contrazică- avea nevoie să își aducă aportul în discuție. Însă rezultatul a fost unul favorabil pentru mine. Am mers astfel la ambele locații pentru a putea face lista împreună.
Pentru că am oferit explicații și nu am impus am căpătat ceea ce aveam nevoie.

Concluzie

Ce este important: conversațiile cu adolescenții, care sunt în plin proces de formare acum, vor fi provocatoare. Este firesc să fie astfel, deoarece au nevoie să își contureze individualitatea, preferințele, să se simtă acultați mai ales de către cei apropiați, să simtă că opinia lor are valoare si că este importantă pentru noi.
Vor fi discuții tensionate, contraargumente la părerea noastră, la modul în care vedem situațiile.
Însă a aplica strategiile potrivite, a aduce răbdare și disponibilitate în a asculta ceea ce el gândește va duce la relația pe care ne-o dorim. În care copilul respectă ceea ce noi cerem și ne este alături în anumite momente.

Singurătatea părinților de adolescenți

Ne cresc copiii sub ochii noștri!
De la micuții neajutorați asupra cărora vegheam constant, oferindu-le protecție, susținere, îndrumare, ajung la vârsta adolescenței când se desprind de noi, ne contrazic, ne resping ajutorul sau iau deseori în derâdere sfaturile noastre „demodate”.Este important să știm că această perioadă de independență, de desprindere, este extrem de firească și de sănătoasă. Am pus umărul și le-am oferit repere, standarde de viață, educație, principii după care să se ghideze.
Însă vine momentul în care ajung să decidă ei ce anume iau din darurile noastre, cum vor și cum simt ei să le fie parcursul vieții, ce doresc să testeze și să își integreze. Să se clădească și să se descopere, să se desprindă de noi pentru a deveni ei înșiși.Orice proces de creștere este anevoios, periculos, riscant. Astfel vor testa, vor eșua, vor câștiga. Important este să le fim aproape atunci când au nevoie, atunci când vor să împărtășească, când susținerea noastră le este de folos.
Să le permitem să simtă tristețe, durere. Căci viața le va aduce inevitabil în cale multiple experiențe.Să fim acolo, suport pentru ei în astfel de momente, este sprijinul ce îl putem oferi.Ajungem ca părinți să ne simțim singuri, abandonați, neapreciați. Dinamica firească a vieții, a creșterii lor, ne aduce în acest punct, care nu este cu putință să fie evitat.Nu suntem singuri, suntem în relație părinte- adolescent, om în devenire. Iar libertatea oferită, sprijinul, înțelegerea, compasiunea, îndrumarea sunt instrumente ce pot fi mereu utilizate. Este nevoie însă de multă blândețe. De capacitatea de a ne distanța puțin de durere și a privi către ei, către încercarea lor de a-și găsi reperele și individualitatea ! Atunci nu ne vom mai simți singuri, ci alături de ei, respectându-le individualitatea.Cât timp vom percepe reacțiile lor ca atac asupra noastră, vom suferi. Nu este despre noi, ci despre ei.
Și când simțiți că între voi se întinde prăpastia, întrebați-vă ce nevoie are, cum puteți ajuta. Dacă ați fi în locul lui/ei ce v-ar fi de folos din partea părintelui. Poate de ascultare, de acceptare, de iubire necondiționată, de spațiu de manifestare.Ce facem cu golul pe care îl simțim, cu durerea ce se așterne peste sufletele noastre în acea perioadă zbuciumată de certuri, trântiri de uși, retrageri, tăcere? Stăm cu tristețea, acceptăm faptul că și aceste momente există și rămânem deschiși spre a susține, a discuta, a îmbrățișa.„ Mama, tu ai idee câte lucruri nu știi tu despre mine?” m-a întrebat într-o zi băiatul. Am răspuns sincer că îmi imaginez că sunt multe aspecte pe care nu le cunosc, că m-aș bucura dacă mi-ar împărtăși o parte dintre ele. Că a nu ști tot ce se petrece cu el este firesc, dar că oricând vrea să împărtășească, sunt aici.A fi părinți buni înseamnă să le oferim din timpul nostru, din bunătatea și înțelegerea noastră. Să stăm cu ei. Să ascultăm, să râdem, să le prezentăm opiniile noastre fără a le impune. Să împărtășim cu ei experiențele noastre trecute când am simțit, asemeni lor, neînțelegere din partea părinților noștri, singurătate, neacceptare.
Singurătatea vine când nu îi acceptăm ! Când ei se distanțează pentru că se simt judecați. Când oferim iubire condiționată.
Sunt trei întrebări pe care le adresez adolescenților/adolescentelor în terapie, atunci când relațiile cu părinții sunt tensionate:1. Cum trebuie tu să fii în relație cu părintele tău?2. Ce nu poți manifesta în relație cu el?3. Ce nevoie ai avea de la acesta?Răspunsurile fiecăruia dintre ei oglindesc viața pe care acesta/aceasta o trăiește, emoțiile resimțite, durerea cu care se confruntă și soluția de care el/ea are nevoie pentru a-și recăpata încrederea în părinte și a fi în relație armonioasă cu acesta.
Stați cu ei !Dar stați în felul în care ei au nevoie !